Iepurica Richi invata sa spuna "NU"
Intr-o padure minunat de frumoasa traia odata Iepurica Richi impreuna cu parintii ei.
Era o iepurica tare draguta si cat era ziua de lunga topaia pe langa mama ei si se simtea tare fericita. Intr-o zi mama ei i-a spus: "Eu trebuie sa ma duc pana la marginea padurii sa vad daca gasesc ceva trifoi pentru cina. Tu ramai aici ca ma intorc imediat."
Se stie ca iepurii se dau in vant dupa trifoi, asa ca, desi iepuricai Richi nu-i placea ca mama ei pleaca, nu-i placea nici sa ramana flamanda. Si-a luat ramas bun de la iepuroaica apoi s-a uitat lung dupa ea cum pleaca spre marginea padurii.
La inceput iepurica se simtea destul de bine singura, dar asa cum vine ghinionul deobicei, iata ca s-a intamplat sa treaca pe acolo un vulpoi mare si rau. El a inceput sa-i spuna iepuricai Rchi sa faca anumite lucruri pe care ea nu voia sa le faca.
Biata iepurica era tare incurcata pentru ca ea intotdeauna obisnuia sa asculte si sa faca ceea ce ii cereau adultii sa faca. Dar de data asta simtea ca nu trebuie deloc sa faca ceea ce ii cerea vulpoiul, in plus isi aducea aminte foarte bine ca mama ei ii spunea adesea ca este o iepurica tare isteata si desteapta.
Deodata si-a dat seama ce anume sa-i spuna vulpoiului cel rau. Asa ca a inceput sa strige cat a putut de tare:
"NU! NU! OPRESTE-TE!", cu cat striga mai tare, cu atat glasul ei devenea tot mai puternic. Asa ca striga mai departe: "NU VREAU! STAI! NU FACE ASTA! OPRESTE-TE!"
Vulpoiul cel rau sa rastea la iepurica si incerca sa fie aspru si sa o forteze sa faca ce vroia el, dar iepurica nu ceda si striga incontinoare. Desi ii era teribil de frica, striga si iar striga: "NU! NU! NU!" cat putea de tare.
Intr-un tarziu vazand ca nu reuseste nimic, vulpoiul cel mare si rau a plecat. Iepurica Richi era inca foarte inspaimantata, dar parca acum se simtea altfel.
Ea a facut descoperirea ca desi era mult mai mica in comparatie cu vulpoiul, era totusi puternica in cu totul alt fel decat el.
Cand mamica ei s-a intors acasa, iepurica a povestit tot ce s-a intamplat. Mama ei a fost foarte multumita pentru ca iepurica i-a spus absolut tot ce s-a intamplat si a imbratisat-o din toate puterile.
Cand s-a dus la culcare, mama ei inca mai zambea fericita ca iepurica Richi era atat de desteapta si curajoasa incat sa-l goneasca pe vulpoiul cel mare si rau.
BROTACELUL SI CUTREMURUL DE PAMANT
Nu demult, pe malul unui lac din inima muntilor, traia fericit un brotacel. Cat era ziua de lunga se bronza la soare, prindea muste, iar seara oracaia din toate puterile incat il auzeau toate animalele din padure oricat de departe se aflau ele. Brotacelul nu stia multe despre aceasta lume si se bucura traindu-si viata de la o zi la alta. Era norocos pentru ca venise pe lume intr-un loc atat de frumos, plin de soare si hrana dupa plac.
Din pacate, intr-o zi intunecata si nefericita s-a produs pe neasteptate un cutremur de pamant. Stanci mari si pietre multe au inceput sa se clatine si sa se miste de la locul lor. In invalmaseala de tarina rascolita, pietre prabusite si copaci rasturnati, bietul brotacel a cazut si el pe neasteptate intr-o crapatura de pamant neagra si adanca. Printre bulgarii mari si grei nici vorba nu era sa mai vada soarele. Cutremurul de pamant il luase absolut pe nepregatite, asa ca brotacelul zacea acoperit de intuneric si tarana, fara sa stie ce sa mai faca, fara sa poata reactiona. Orele treceau si abia mai putea misca labutele. Din cand in cand o lacrima ii mai umezea ochii. Gaura in care cazuse era asa de intunecoasa si rece. Aproape ca uitase de soare, de iarba verde si de flori, de mustele pe care le prindea atat de usor. Uitase de ceilalti brotacei cu care se scalda in lac, de pasarile care ciripeau in padure. Intunericul care-l inconjura era atat de adanc, incat brotacelul se simtea atat de neputincios si s-a hotarat sa ramana acolo pentru totdeauna.
"Nimeni n-o sa observe si n-o sa-i pese" isi spunea trist brotacelul, gandindu-se ca nu va mai putea rezista multa vreme, din cauza intunericului care-l coplesea si din care parca incepea sa simta ca facea si el parte. Era cat pe-aci sa renunte la tot. Numai ca mai era ceva. Pana atunci nu daduse deloc atentie unei voci adanci din sufletul sau. Se parea ca acea voce nu era deacord cu gandurile lui si parca il indemna dimpotriva, sa incerce sa se elibereze singur din gaura in care se afla. "Cauta sa gasesti o cale sa iesi de aici din nou inapoi la soare" ii soptea vocea foarte launtrica. "Gandeste-te ca de fapt asta vrei si tu in realitate".
La inceput brotacelul n-a ascultat-o, pentru ca vocea era mult prea slaba.
Dar treptat vocea a devenit mult mai puternica, mai insistenta si el nu se mai putea face ca nu o aude. Acest glas a trezit treptat in brotacel vechea lui dorinta de a vedea din nou soarele si de a se zbenbui prin iarba.
Astfel ca brotacelul si-a adunat ultimele puteri, s-a scuturat de pamant si a inceput sa sape cu labutele in sus. Sapa mai slab la inceput, dar apoi din ce in ce mai spornic. Miscarile l-au ajutat sa se strecoare printre pietre si bulgarii de pamant, asa incat la un moment dat chiar a zarit o raza de lumina. Desi ochii lui nu mai erau obisnuiti cu lumina, aceasta i-a dat putere si in curand brotacelul a iesit iarasi la suprafata. Acum putea sa vada clar urmarile groaznice ale cutremurului de pamant. Rand pe rand a inceput sa simta cum razele soarelui ii incalzeau din nou corpul, a reinceput sa simta mirosul ierbii si la cuprins o inviorare placuta. De necrezut, dar topaind de colo-colo a simtit ca se poate bucura de viata la fel ca inainte.
Bineinteles brotacul nu a uitat niciodata cutremurul de pamant, pentru care a pastrat o amintire deosebita in sufletul lui. Era acolo un locusor special din inima lui unde se afla aceasta amintire. Dar acum brotacelul petrecea mult timp ascultand cu mai mare atentie de vocea misterioasa sin interiorul lui, care il indemnase sa gaseasca singur calea de a se elibera si de a iesi iar la lumina.
Poveste populara
VULTURUL INTELEPT
Traia demult, tare demult, un om intelept.
El a aflat ca in tinutul in care locuia el, salasluia un vultur intelept.
Vulturul era urias, batran de cand lumea, intelept, caci vazuse cate toate se intamplasera in lume.
Si, cautand si mai multa intelepciune, inteleptul nostru l-a cautat pe Vultur si l-a gasit. Apoi l-a intrebat:
- Vulture, intelept esti, caci esti de cand lumea si multe le-ai vazut ridicandu-se si prabusindu-se, pe multi i-ai vazut nascuti si apoi murind i-ai pierdut. Caut intelepciune!
Si Vulturul a raspuns:
- Adevarat este ce spui, dar ce cauti de fapt?
Inteleptul i-a spus:
- Vulture, vreau sa vad cel mai frumos loc din lume si vreau sa-mi traiesc ultimii ani ai batranetii acolo.
Atunci Vulturul i-a raspuns:
- Bine. Am sa-ti indeplinesc dorinta. Am sa te duc sa vezi cel mai frumos loc din lume.
Si zicand acestea, Vulturul l-a luat in gheare si a inceput sa zboare. Si a vazut inteleptul din zbor cum trecea de tara lui. Si a vazut Roma, unde statea Coloseumul si palatul Caesarului, si a vazut Constantinopole cu toate minunatiile lui din aur, si a vazut Babilonul cu toate minunatiile lui, si a vazut Nilul si varsarea lui in delta cu milioane de pasari si vietuitoare, si multe minunatii a vazut zburand, de incepuse sa se intrebe inteleptul:
- OARE CUM POATE CINEVA SA SE HOTARASCA UNDE ESTE CEL MAI FRUMOS LOC DIN LUME?
Si zburand Vulturul, au ajuns in desert. Si in desert erau niste stanci negre si acolo vulturul s-a asezat.
Cand vazu aceasta inteleptul s-a uitat in jur si nu a vazut nici apa, nici copaci si nici vietuitoare cat cuprindea cu ochii. Si s-a intristat zicand:
- De ce n-ai adus aici, Vulture, oare nu mi-ai promis cel mai frumos loc din lume?
Dar Vulturul i-a zis:
- Cum ti-am promis, asa am facut. Cu adevarat aici este cel mai frumos loc din lume.
AICI M-AM NASCUT EU!
Poveste cu talc
PUTEREA EXAMPLULUI
A fost odata un baiat care adora sa manance dulciuri si solicita necontenit tatalui sau aceste delicii. Din pacate insa, parintele sau era un om amarat si nu putea satisface mereu poftele fiului sau.
Feciorul nu intelegea sensul saraciei si pretindea continu dulciurile mult ravnite.
Tatal baiatului a cazut pe ganduri incercand sa gaseasca o solutie pentru a stopa dorinta copilului de a cere permanent dulciuri. Exact in acea perioada salasluia un intelept in imediata lor vecinatate. Brusc, o idee a strafulgerat mintea parintelui: sa duca baietelul la marele intelept, care ar putea sa-l convinga sa renunte la necontenitele sale pofte. Zis si facut. Cei doi si-au indreptat pasii spre lacasul inteleptului.
Ajungand in fata omului, parintele i-a adresat urmatoarea rugaminte:
- Mare intelept, ai putea sa-i explici copilului meu sa nu mai ceara dulciuri pe care eu nu-mi permit a le cumpara?
Sfatuitorul a fost pus in fata unei grele incercari, el la randul sau fiind un mare iubitor de dulciuri. Oare cum ar putea sa convinga baietelul sa renunte la aceste savuroase placeri? Inteleptul a sugerat parintelui pofticiosului sa revina peste o luna.
In tot acest interval, sfatuitorul insusi a renuntat la a mai manca dulciuri. Astfel la urmatoarea vizita a celor doi, inteleptul a adresat , deplin convins, urmatoarele cuvinte baiatului:
- Copil drag, vei renunta sa mai ceri parintelui tau dulciuri pe care acesta nu ti le poate oferi!
Din acel moment copilul nu a mai cerut dulciuri.
Stupefiat, tatal l-a intrebat pe marele intelept:
- Cum de nu ai adresat fiului meu aceasta cerere la prima noastra intalnire?
Sfatuitorul a replicat:
- Cum puteam eu sa cer baiatului sa renunte la dulciuri, cand eu insumi, eram un devorator de aceste produse? Ca atare, in ultima luna nu am mai mancat dulciuri de loc.
Exemplul dat de o anumita persoana este unul mai convingator decat propriile-i convingeri.
Atunci cand solicitam cuiva sa actioneze intr-un anumit fel, noi insine trebuie sa ne conformam. Nu ne este permis sa cerem cuiva sa faca ceva ce noi insine nu am intreprinde.
Incearca sa te asiguri mereu ca ceea ce spui concorda cu propriile-ti actiuni.